Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti a participat la vizita de studiu organizată de Ambasada Franței și France Ville Durable, la Paris și Lyon, în perioada 4-7 decembrie. Au mai fost prezenți reprezentanți ai Primăria Municipiului Bucureşti (consilieri generali și experți ai direcției responsabile de urbanism și amenajarea teritoriului), ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), ai Zonei Metropolitane Oradea și ai orașelor laureate ale concursului Ville Durable 2023 (Târgu Mureș și Cisnădie).
Temele principale ale discuțiilor au vizat instituțiile și instrumentele de planificare urbană, guvernanța și planificarea metropolitană, rolul actorilor publici și privați în inițierea și implementarea proiectelor urbane și de renovare urbană, rolul agențiilor de planificare urbană și relațiile acestora cu autoritățile publice și birourile private de urbanism, importanța bazelor de date teritoriale.
În cadrul vizitei de studiu, au avut loc întâlniri cu reprezentanți ai Ministerului Tranziției Ecologice și Autorităților Locale, Agenției Naționale pentru Renovare Urbană (ANRU), Federației Naționale a Agențiilor de Urbanism (FNAU), ai Asociației France Ville Durable, Agenției de arhitectură PCA-Stream și AFEX, Agenției de Urbanism Lyon și Metropola Lyon, CEREMA (Cerema, climat et territoires de demain. Aménagement et résilience). Au fost prezentate în teren proiectele urbane de regenerare Python-Duvernois (situat în arondismentul 20 din Paris), respectiv proiectele de regenerare urbană Lyon Confluences și Gratte-Ciel Centre Ville din Villeurbanne.
Prezentarea realizată de reprezentanții Metropolei Lyon a fost o ocazie de clarificare a parcursului și cadrului normativ referitor la constituirea zonelor metropolitane în Franța și România. Este unanim recunoscut în Franța faptul că existența unui model de guvernare teritorială lioneză este bazat pe căutarea unui consens sau, cel puțin, a dialogului între forțele politice și între aleși și cercurile economice, dar și cu elitele culturale și academice, cu un obiectiv comun: a face din aglomerarea și regiunea urbană un teritoriu competitiv și dinamic.
La 1 ianuarie 1969, a fost creată comunitatea urbană Lyon (COURLY, apoi Grand Lyon). Întrucât nu era posibil ca o asociație intercomunitară să reunească comune din mai multe departamente, 6 comune din Ain și 23 de comune din Isère s-au integrat în departamentul Rhône pentru a se alătura noii comunități urbane. Aceasta a crescut mai departe, ca urmare a integrării comunelor Givors și Grigny în 2007, Lissieu în 2011 și Quincieux în 2014.
La sfârșitul anului 2012, a fost semnat un acord între Michel Mercier – președintele Consiliului General al Departamentului Rhône și Gérard Collomb – președintele Grand Lyon, care prevedea crearea până în 2014 a unei „euro-metropole”: Grand Lyon înlocuiește departamentul Rhône pe teritoriul său și proiectul va da naștere unei legi în iunie 2013. Crearea metropolei Lyon este înscrisă în cadrul “Legii de modernizare a acțiunii publice teritoriale și de promovare a metropolelor” (Legea MAPTAM), în cadrul Legii III a descentralizării din 27 ianuarie 2014, și este pusă în aplicare la 1 ianuarie 2015.
Metropola Lyon formează un spațiu de solidaritate pentru dezvoltarea și derularea unui proiect de amenajare și dezvoltare economică, ecologică, educațională, sportivă, culturală și socială a teritoriului său, în scopul de a-și îmbunătăți competitivitatea și coeziunea. Aceasta asigură condițiile de dezvoltare economică, socială și de mediu prin intermediul infrastructurilor, rețelelor și echipamentelor structurilor metropolitane.
Metropola Lyon este „o colectivitate cu statut special, în sensul articolului 72 din Constituție”, care exercită atât puterile atribuite departamentului, cât și cele care au fost atribuite metropolelor (chiar dacă, spre deosebire de alte metropole, metropola Lyon este un tip de autoritate publică în sine și nu un organism de cooperare intercomunală).
[Articolul L. 3611-2 din Codul general al colectivităților teritoriale]