
În premieră, în Iași, am organizat, în colaborare cu Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România (FZMAUR), un eveniment pe tema “Aplicarea prevederilor Legii zonelor metropolitane nr.246/2022 în România”.
La debaterea principală, reprezentanți ai zonelor metropolitane și aglomerărilor urbane din 16 orașe ale țării (Iași, Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brașov, București, Cluj Napoca, Constanța, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Lugoj, Oradea, Roman, Timișoara, Zalău), precum și reprezentanți ai unor instituții naționale și ministere Secretarul General Adjunct de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), domnul Victor Banța, Secretarul de Stat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), domnul Adrian Răulea, Președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, domnul Ștefan Roșeanu, s-au întâlnit la Iași pentru a dezbate și analiza prevederile noii legi metropolitane.
Deasemenea, cu participare online au fost și reprezentanți ai Băncii Mondiale, Expert senior, domnul Marcel Ionescu-Heroiu, ai Senatului României, senator, domnul Liviu Brătescu și Secretarul de Stat al Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), domnul Adrian Foghiș.
Discuțiile constructive, exemplele personale ale fiecărui participant precum și prezentările pe tema evenimentului au adus numeroase informații valoroase pentru cei prezenți.
Pe baza tuturor celor expuse în cadrul întâlnirilor și al grupului de lucru organizat vom continua, la nivelul zonelor metropolitane și al aglomerărilor urbane din țară să aplicăm într-un mod unitar prevederile legii nr. 246/2022.
Mulțumim tuturor participanților din cadrul întâlnirii pentru prezența activă, implicarea și interesul acordat subiectului analizat pe parcursul întregii zile de 10 noiembrie 2022.