„METRO CASE: Strategii de colaborare și îmbunătățiri comparative METROpolitane”
„Proiectul european „METRO CASE: Strategii de colaborare și îmbunătățiri comparative METROpolitane” își propune să transforme modul în care metropolele planifică, colaborează și investesc în dezvoltarea urbană, de la infrastructură până la servicii publice (educație, sănătate, utilități, transport etc.). Reunind nouă parteneri europeni, proiectul dezvoltă modele inovatoare de guvernanță metropolitană pentru a răspunde complexității procesului decizional și provocărilor actuale. Într-un context european tot mai interconectat, contribuie la crearea unor soluții de guvernanță adaptate nevoilor prezente și viitoare, urmărind îmbunătățirea politicilor publice prin coordonare eficientă, participativă și bazată pe date.
Printre activități se numără schimburi interregionale între parteneri, vizite de studiu, comunități locale de practică, elaborarea unui manual de bune practici și a unor instrumente comune de guvernanță, precum și îmbunătățirea cadrelor de politică metropolitană. Proiectul răspunde și necesității de a optimiza investițiile UE în zonele metropolitane, prin dezvoltarea unei viziuni comune asupra guvernanței, identificarea formelor de cooperare și îmbunătățirea instrumentelor de planificare strategică, pentru a sprijini dezvoltarea teritorială integrată.
În România, dezvoltarea zonelor metropolitane evidențiază necesitatea unei guvernanțe funcționale, care să asigure coordonarea strategiilor și politicilor privind transportul, infrastructura, mediul, locuințele și economia. Lipsa acesteia generează dezvoltare urbană nealiniată nevoilor locuitorilor, transport public fragmentat, investiții întârziate sau pierdute și diferențe în calitatea vieții între orașul nucleu și zonele periurbane.
În cadrul proiectului, ADIZMB elaborează Governance state of art, o fișă de analiză pentru fundamentarea politicilor și proiectelor metropolitane:
- Informații generale: identifică zona metropolitană, instituțiile implicate și persoana responsabilă.
- Cadrul teritorial: prezintă date despre suprafață, populație, densitate, numărul de localități, structura administrativă, utilizarea terenurilor și rețelele de transport.
- Cadrul socio-economic: include indicatori demografici, educație, ocupare, economie, turism, zone protejate și infrastructură socială.
- Guvernanță: descrie structura instituțională, finanțarea, competențele, procesul decizional și parteneriatele, precum și nivelul de cooperare.
- Politici publice: identifică instrumentele vizate, obiectivele, problemele, schimbările așteptate și contextul aferent.”
Activități 2025
Iunie 2025 – Lansare proiect, Genova, Italia
Delegația ADIZMB a participat la sesiuni de prezentare a proiectului, ateliere tematice și vizite de studiu, vizând exemple de bune practici în planificarea metropolitană și coordonarea serviciilor publice. Întâlnirea a consolidat metodologia proiectului și pregătirea implementării activităților la nivel local.
Octombrie 2025 – Prima întâlnire a stakeholderilor în București
ADIZMB a organizat o întâlnire dedicată colaborării și identificării soluțiilor comparative pentru îmbunătățirea politicilor publice în zona metropolitană, reunind autorități, experți și actori locali.
Noiembrie 2025 – Vizită de studiu, Gothenburg, Suedia
Participanții au analizat bune practici europene privind guvernanța metropolitană, au participat la ateliere și vizite de studiu pentru aprofundarea modelelor multisectoriale și multilevel și consolidat parteneriatele internaționale și capacitatea instituțională prin networking și schimb de experiență.
Impact pentru Zona Metropolitană București
Prin METRO CASE, ADIZMB contribuie la crearea unui cadru coerent de guvernanță metropolitană, care să susțină beneficii concrete pentru comunități și administrații: transport public integrat, reducând fragmentarea serviciilor; investiții eficiente, coordonate strategic pentru întregul teritoriu metropolitan; dezvoltare urbană corelată cu nevoile cetățenilor; reducerea diferențelor de calitate a vieții. Proiectul permite, de asemenea, identificarea formelor optime de cooperare, dezvoltarea politicilor și instrumentelor de planificare strategică și promovarea unei viziuni comune asupra dezvoltării metropolitane. Schimburile interregionale și vizitele de studiu ajută la transferul de bune practici, adaptate la contextul local, contribuind la dezvoltarea unui model european replicabil.
Date-cheie
Perioada: mai 2025–iulie 2029;
Buget total: 1.939.616 euro;
Buget ADIZMB: 198.200 euro;
Finanțare: proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg Europe 2021–2027;
Parteneri: Municipalitatea Genova (lider de parteneriat), Universitatea Politehnică din Torino, Municipiul Varșovia, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București, Zona Metropolitană Barcelona, Municipiul Skopje, Asociația Autorităților Locale din Regiunea Göteborg, Municipiul Tirana, METREX - Rețeaua Regiunilor și Zonelor Metropolitane Europene (partener consultativ);
Autoritate de politici asociată: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației.
